๑۩۞۩๑ » WEBTOOLS « ๑۩۞۩๑
WEBTOOLS FORUM - RECOMMENDED SETTINGS/SETARI RECOMANDATE: BROWSER=MOZILLA FIREFOX OR IE REZOLUTION=1280x1024| FORUMUL ESTE IN PLINA DEZVOLTARE VA RUGAM SA NE AJUTATI! ► DATA INFIINTARII: 19-07-2008 ►
Lista Forumurilor Pe Tematici
๑۩۞۩๑ » WEBTOOLS « ๑۩۞۩๑ | Inregistrare | Login

POZE ๑۩۞۩๑ » WEBTOOLS « ๑۩۞۩๑

Nu sunteti logat.
Nou pe simpatie:
Andreea_K pe Simpatie
Femeie
25 ani
Caras Severin
cauta Barbat
30 - 49 ani
๑۩۞۩๑ » WEBTOOLS « ๑۩۞۩๑ / » TURORIALE PHP « / Scrierea instrucţiunilor swich, break şi default Moderat de AndreyNek, MadaLino
Autor
Mesaj Pagini: 1
MadaLino
Moderator

Din: Hotel Paradis
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 240
Instrucţiunea if vă permite să luaţi o decizie în două sensuri. Pentru a putea lua o decizie în mai multe sensuri, puteţi folosi mai multe instrucţiuni if, else sau elseif. Cu toate astea, când doriţi ca programul dvs. să aleagă dintr-un set de alternative care pot fi reprezentate prin valori întregi, instrucţiunea switch este o opţiune mai convenabilă. De exemplu, să presupunem că valoarea variabilei $numar este 1, 2 sau 3, reprezentând respectiv dimensiunile mică, medie şi mare. Iată un mic program care afişează dimensiunile asociate valorilor variabilei $numar:


Cod:

<?php
switch ($numar)
   {
   case(1):
      echo "numar mic";
      break;
   case(2):
      echo "numar mediu";
      break;
   case(3):
      echo "numar mare";
      break;
   default:
      echo "Acesta nu este un numar valabil";
   }
?>


Acţiunea unei instrucţiuni switch este determinată de valoarea unei expresii întregi, nu de valoarea unei expresii condiţionale. Numele variabilei este dat între parantezele care urmează după cuvântul cheie switch. Parantezele acolade delimitează o serie de instrucţiuni case şi o instrucţiune default opţională, fiecare dintre instrucţiunile cuprinse între paranteze putând avea instrucţiuni asociate.
Când este executată, instrucţiunea switch încearcă să stabilească o identitate între valoarea variabilei sale asociate şi valoarea asociată unei instrucţiuni case. Se vor executa instrucţiunile asociate primei instrucţiuni case pentru care identitatea respectivă este valabilă. Dacă valoarea variabilei din instrucţiunea switch nu corespunde nici uneia dintre valorile asociate instructiunilor case, se vor executa instrucţiunile asociate instrucţiunii default, dacă există o asemenea instrucţiunie.
Un procedeu de programare indicat constă în aceea că fiecare instrucţiune case din cadrul unei instrucţiuni switch să se încheie cu o instrucţiune break. Instrucţiunea break determină încheierea exeuţiei instrucţiunii switch, transferând controlul următoarei instrucţiuni secvenţiale care succede instrucţiunii switch.(adică se continuă cu restul codului din script) În absenţa instrucţiunii break, execuţia trece la următoarea instrucţiune case sau default, fapt nedorit în majoritatea cazurilor. Nu este necesar să folosiţi numere întregi consecutive în instrucţiunile case. Se pot folosi numere întregi non-consecutive, numere cu virgulă mobilă sau şiruri.
În exemplul următor aveţi o instrucţiune switch care testează valoarea variabilei $meniu. Instrucţiunea atribuie variabilei $submeniu o valoare după cum urmează:
dacă $meniu este 1, $submeniu primeste valoarea 5;
dacă $meniu este 2, $submeniu primeste valoarea 10;
altfel, $submeniu primeşte valoarea 0.


Cod:

<?php
switch ($meniu)
   {
   case 1:
      $submeniu = 5;
      break;
   case 2:
      $submeniu = 10;
      break;
   default:
      $submeniu = 0;
   }
?>


PHP include numeroase instrucţiuni condiţionale, incluzând instrucţiunile if, else, elseif şi switch. Mai există însă şi alt mecanism de luare a deciziilor - operatorul condiţional ?:, denumit uneori şi operator ternar sau operator întrebare-două puncte. El constituie o altă modalitate de a scrie decizii în PHP. Operatorul condiţional formează o expresie care se poate folosi în multe contexte PHP.
Iată sintaxa de utilizare a acestuia:

expresie-conditionala ? valoare-adevarat : valoare-fals

Se observă cum semnul întrebării este separat de caracterul două puncte prin valoarea valoare-adevarat. Operatorul condiţional îşi evaluează expresia condiţionala. Dacă expresia este evaluată la valoarea true (adevărat), operatorul condiţional returnează valoarea valoare-adevarat; în caz contrar, returnează valoarea valoare-fals. Operatorul condiţional vă permite să specificaţi deciziile într-o manieră foarte concisă. De exemplu, să luăm următoarea instrucţiune de atribuire:

$a = ($b > $c) ? 1 : 2

Această instrucţiune de atribuire compară valorile variabilelor $b şi $c. Dacă valoarea variabilei $b este mai mare decât aceea a variabilei $c, atunci variabilei $a îi este atribuită valoarea 1; în caz contrar, variabilei respective îi este atribuită valoarea 2.


_______________________________________


" Cui nu-i place cum gandesc multa    ii doresc ! "



pus acum 17 ani
   
Pagini: 1  

Mergi la